Da, se poate. Firmele de închiriere nu întreabă dacă montezi cabluri sau dacă pictezi un calcan de bloc cu zece etaje, atâta timp cât utilajul e manevrat de cineva autorizat și hârtiile sunt în regulă.
Am ajuns la subiectul ăsta pentru că un prieten artist mă tot bătea la cap acum vreo doi ani. Voia un mural pe peretele lateral al unei clădiri cu patru etaje și își făcuse socoteala în cap pornind de la schelă. Când i-am arătat cât înseamnă montajul, demontajul și zilele înghițite de ele, s-a albit puțin.
Așa că hai să le luăm pe rând, fără grabă. Răspunsul e scurt, dar tot ce contează stă în detalii.
De ce nacela a înlocuit schela la majoritatea muralelor
Schela are un avantaj real, îl recunosc. Odată montată, ai platformă stabilă pe toată suprafața, poți lăsa vopselurile acolo peste noapte și te muți lateral fără să cobori.
Problema apare la calcul. Montajul pe un calcan de patru sau cinci etaje îți ia o zi sau două cu o echipă întreagă, demontajul cam pe atât, iar între timp plătești chirie pe toată perioada. La lucrările care durează sub două săptămâni, matematica înclină destul de decis spre nacelă.
Apoi e chestiunea la care nu se gândește nimeni de la început. Schela stă lipită de perete și îți acoperă exact zona pe care o pictezi, cu bare orizontale la fiecare doi metri. Un artist care lucrează cu spray și cu treceri lungi de culoare va înjura fiecare bară.
Din coșul nacelei ești suspendat în aer, la distanța pe care o alegi tu. Te retragi trei metri ca să vezi cum stă compoziția, apoi revii lipit de tencuială pentru un detaliu. Schela nu îți dă niciodată libertatea asta.
Mai adaug ceva observat la festivalurile de artă urbană din ultimii ani. Aproape toate echipele mari lucrează acum din nacelă, iar cine încă folosește schelă o face fie pentru murale foarte late, fie pentru că terenul nu permite acces cu utilaj.
Ce tip de nacelă ți se potrivește
Aici se încurcă majoritatea și sună firma cerând, pur și simplu, o nacelă. Operatorul o să pună imediat trei întrebări, așa că mai bine ai răspunsurile pregătite.
Îl interesează înălțimea de lucru, terenul pe care va sta utilajul și cât de departe de perete trebuie să ajungă coșul. Ultima se numește deport lateral și cântărește mai mult decât pare, mai ales dacă între tine și clădire se află o alee, un gard viu sau mașini parcate.
Nacela articulată, alegerea implicită pentru fațade
Are brațul format din mai multe segmente care se pliază, ca un cot. Asta îi permite să treacă peste obstacole și să se strecoare acolo unde un braț drept nu are cum.
La pictură murală e varianta pe care o iau nouă din zece echipe. Ridici brațul pe verticală, apoi îl întinzi lateral spre perete, ocolind copacul plantat exact unde nu trebuia sau firida instalației de gaz.
Modelele obișnuite din parcurile de închiriere urcă undeva între doisprezece și douăzeci și ceva de metri, cu variante mult mai mari pentru cine are nevoie. Coșul e gândit de regulă pentru două persoane și ceva scule, deci încap artistul, un asistent și lădițele cu spray.
Nacela telescopică pentru calcane înalte
Brațul e drept și se extinde ca un telescop, de unde vine și numele. Ajunge foarte sus și foarte departe, însă nu se pliază, deci nu ocolește nimic.
O recomand când ai un calcan mare și spațiu liber în fața lui. Pe un bloc cu opt sau zece etaje, o articulată clasică nu mai face față, iar telescopica rămâne varianta rezonabilă din familia celor pe pneuri.
Consumă mai mult spațiu la sol, pentru că are stabilizatori care trebuie deschiși complet. Într-o curte interioară strâmtă riști să constați că utilajul intră, dar nu se poate stabiliza.
Platforma tip foarfecă la interior și la înălțimi mici
Urcă doar pe verticală, fără braț. În schimb are o platformă mult mai generoasă decât un coș obișnuit, cu balustrade pe tot conturul și loc pentru găleți, role, un șevalet improvizat.
La murale interioare, în hale, mall-uri, săli de sport sau biserici, e adesea cea mai comodă soluție. Modelele electrice nu scot noxe și se folosesc fără probleme în spații închise, ceea ce contează enorm când stai opt ore acolo.
Limitarea sare în ochi. Merge drept în sus, deci peretele trebuie să fie accesibil direct, fără nimic în cale.
Nacela păianjen pentru accesele imposibile
Are patru picioare care se desfac independent, ca la un trepied fotografic, și un șasiu pe șenile îngust cât o ușă dublă. Trece prin gang, urcă pe pantă, se așază pe teren înclinat și lucrează liniștită acolo unde una pe pneuri s-ar clătina.
Am văzut una folosită la un mural pe zidul unei curți interioare din centrul vechi, cu acces printr-o poartă de trei metri lățime. Nimic altceva nu ar fi intrat acolo, în afară de schelă montată bucată cu bucată.
Costă mai mult pe zi decât o articulată obișnuită și cere un operator care chiar știe ce face. Când e singura variantă, discuția despre preț trece pe planul doi.
Nacela pe autoutilitară, pentru lucrări scurte în oraș
E o autospecială cu braț, condusă la fața locului de un operator cu categoria potrivită. Nu ai nevoie de transport separat, ceea ce taie o cheltuială reală.
Se pretează la lucrări de una sau două zile, pe stradă, unde poți parca legal. Pentru un mural de două săptămâni devine mai scumpă decât o nacelă lăsată pe loc, fiindcă plătești și utilajul, și disponibilitatea șoferului.
Cât costă închirierea unei nacele pentru un mural
Aici o să fiu prudent, pentru că tarifele se schimbă de la an la an și de la firmă la firmă. Ce pot spune e cum se construiește factura, ca să nu ai surprize la final.
Prima linie e chiria propriu-zisă, calculată pe zi, pe săptămână sau pe lună. Pentru o articulată de aproximativ șaisprezece metri, tariful zilnic din România s-a învârtit în ultima vreme pe la câteva sute de lei, iar cu cât perioada e mai lungă, cu atât prețul pe zi coboară vizibil.
A doua linie e transportul, dus și întors. Utilajele care nu circulă singure pe drumurile publice sunt aduse pe platformă, iar costul depinde de distanță. La lucrări în afara orașului, ajunge uneori cât una sau două zile de chirie.
A treia linie, opțională dar departe de a fi neglijabilă, e operatorul. Dacă nu ai pe cineva autorizat în echipă, plătești un om care stă acolo și manevrează utilajul, cu tarif zilnic separat.
Se mai strecoară în deviz și lucruri mărunte. Combustibilul, când utilajul e diesel și îl folosești intens, garanția returnabilă pe care unele firme o cer, taxa de curățare dacă întorci coșul plin de vopsea uscată.
Ultimul punct îl subliniez special pentru artiști. Un coș stropit cu acrilic sau cu spray e o problemă reală, iar unele contracte prevăd penalizări. Se rezolvă simplu, cu folie și bandă adezivă, în prima jumătate de oră a primei zile.
Cu operator sau fără, întrebarea care mișcă bugetul
În România, manevrarea unei platforme ridicătoare pentru persoane nu ține de bun simț și atenție. Utilajele de acest tip intră sub supravegherea ISCIR, iar cel care le operează trebuie să aibă instruirea și autorizarea corespunzătoare.
Practic ai două căi. Ori trimiți pe cineva din echipă la un curs, ori închiriezi utilajul împreună cu operatorul firmei.
Pentru un artist care face un mural pe an, cursul nu prea are sens economic. Pentru o firmă de amenajări care lucrează constant la înălțime, se amortizează după câteva proiecte.
Mai e și varianta de mijloc, folosită de multă lume. Operatorul stă la comenzi, la sol sau în coș, iar artistul se ocupă exclusiv de pictură și îi dă indicații scurte despre unde să miște brațul.
Sincer, la murale mari cred că e chiar de preferat. Când ai spray-ul în mână și capul la o trecere de culoare, ultimul lucru de care ai nevoie e joystickul.
Avizele care pot bloca lucrarea chiar în ziua începerii
Partea asta o sare toată lumea și pe urmă se enervează. Nacela e cea mai simplă componentă din tot procesul, iar aprobările sunt cele care întârzie proiectele.
Îți trebuie, întâi, acordul proprietarului peretelui. Poate fi o asociație de proprietari, o societate comercială sau o instituție, iar la clădirile cu regim special discuția se complică serios.
Dacă imobilul e clasat ca monument istoric ori se află într-o zonă protejată, intervine avizul direcției pentru cultură. Nu e o formalitate, iar termenele se măsoară în săptămâni, uneori în luni.
Vine apoi autorizația de la primărie pentru lucrarea de artă murală, acolo unde reglementările locale o cer. Multe orașe din România au proceduri dedicate acum, tocmai pentru că fenomenul a crescut.
Și mai e o hârtie de care se lovesc absolut toți. Când nacela stă pe trotuar, pe carosabil sau pe orice bucată de domeniu public, ai nevoie de aprobare pentru ocuparea temporară a acestuia, taxată pe metru pătrat și pe zi.
Sfatul meu, învățat pe pielea altora, sună cam așa. Începe cu hârtiile și abia apoi rezervă utilajul, pentru că am văzut o echipă plătind trei zile de nacelă degeaba, fiindcă avizul a venit vineri seara.
Ce merită întrebat înainte de a semna contractul
Prima întrebare, cea mai importantă, ține de înălțimea reală de lucru. Firmele comunică uneori înălțimea de lucru, alteori înălțimea platformei, iar între ele e o diferență de aproximativ doi metri.
Apoi întreabă de deportul lateral maxim la sarcina la care vei lucra efectiv. Un utilaj poate ajunge la doisprezece metri lateral cu o singură persoană în coș, dar se retrage considerabil la două persoane plus materiale.
Verifică sarcina utilă. Doi oameni, douăzeci de doze de spray, o găleată de amorsă și câteva scule se apropie de limita admisă mai repede decât ai crede.
Întreabă ce fel de teren suportă utilajul. Un asfalt vechi, o alee sub care trece o conductă sau un pământ înmuiat de ploaie transformă ziua de lucru într-o problemă tehnică.
Cere să vezi documentele. O firmă serioasă are verificările la zi și ți le arată fără nazuri, iar dacă cineva se codește, ăsta e semnalul să suni în altă parte.
Nu în ultimul rând, întreabă ce se întâmplă dacă utilajul se defectează la mijlocul lucrării. Contractele bune prevăd înlocuire în câteva ore, cele slabe te lasă să te descurci.
Pentru cine lucrează prin Transilvania, o căutare după nacela Cluj scoate câteva firme cu parc propriu și operatori autorizați, iar diferențele de preț dintre ele chiar merită comparate înainte de a te decide.
Vântul, ploaia și zilele care dispar din calendar
Fiecare nacelă are o limită de viteză a vântului peste care lucrul se oprește. E scrisă în cartea utilajului și, la multe modele, se situează în jurul valorii de doisprezece metri pe secundă.
Pare mult până te ridici la optsprezece metri într-o zi de aprilie. La înălțime vântul e cu totul altceva decât la nivelul solului, iar coșul începe să se legene în feluri care îți taie cheful de detalii fine.
Vopseaua adaugă încă un strat de complicație. Spray-ul se împrăștie la cea mai mică adiere, iar dacă sub tine e o parcare, o să ai discuții cu proprietarii mașinilor înainte să termini primul strat.
Umiditatea contează la fel de mult. Un perete umed nu primește amorsa cum trebuie, iar pictura aplicată pe suport neuscat se cojește în prima iarnă.
Din ce am auzit de la oamenii care fac asta constant, o lucrare estimată la cinci zile de pictat se bugetează la șapte sau opt zile de nacelă. Rezerva aia nu e pesimism, e realism meteorologic românesc.
Sezonul bun ține cam din mai până în octombrie, cu o pauză prin iulie și august la pereții expuși spre sud. Vopseaua se usucă prea repede pe o suprafață încinsă și nu mai apuci să lucrezi tranzițiile.
Cum lucrezi efectiv din coș
Prima zi merită investită altfel decât te-ai aștepta. În loc să începi pictura, urcă și fă un tur complet al peretelui, notând fisurile, tencuiala desprinsă, tubulatura de la aer condiționat și tot ce va trebui ocolit.
Mulți artiști fac o schiță la scară pe hârtie și marchează cu creta punctele de reper direct pe zid. Fără repere, la zece metri înălțime pierzi complet simțul proporțiilor, iar când cobori și privești de peste stradă descoperi că ochiul personajului a coborât cu jumătate de metru.
Organizarea coșului e o artă în sine. Găleți fixate, dozele într-o lădiță prinsă de balustradă, pensulele într-un buzunar de tip tolbă, nimic liber pe podea.
Regula pe care n-o încalcă nimeni cu experiență spune că nimic nu stă nesecurizat la înălțime. O doză căzută de la cincisprezece metri e un proiectil, iar sub tine sunt oameni.
Hamul de siguranță se poartă tot timpul, prins de punctul de ancorare din coș. Nu de balustradă, nu de braț, ci exact de inelul prevăzut de producător.
Și încă un detaliu practic. Coboară des ca să privești lucrarea de la distanță, chiar dacă pare timp pierdut, fiindcă murala se vede de la treizeci de metri, nu de la treizeci de centimetri.
Greșeli pe care le-am văzut de aproape
Cea mai frecventă rămâne subestimarea timpului. Un mural de o sută de metri pătrați nu se face în două zile, oricât de rapid ai fi, iar când chiria curge zilnic entuziasmul se transformă în stres.
A doua ține de alegerea utilajului după preț, nu după potrivire. O echipă a luat o nacelă mai ieftină, cu deport mic, și a descoperit în prima zi că nu ajunge la treimea de sus a peretelui fără să mute utilajul de cinci ori.
A treia e accesul. Nimeni nu verifică din timp dacă poarta e destul de lată sau dacă platforma de transport poate intra pe strada aceea, iar șoferul ajunge dimineața și sună nedumerit.
A patra, mai subtilă, e ignorarea vecinilor. O nacelă parcată trei zile în fața unui bloc, cu motorul pornit la șapte dimineața, produce reclamații care opresc lucrarea mai eficient decât orice aviz lipsă.
Ultima doare financiar. Contractul semnat fără să citești clauza despre orele suplimentare, pentru că multe firme calculează ziua la opt ore, iar tu ai lucrat unsprezece.
Când nacela nu e răspunsul potrivit
Sunt și situații în care răspunsul cinstit e altul. La un mural de cincizeci de metri lățime, întins pe o lună, schela redevine competitivă, mai ales dacă lucrezi cu o echipă de patru oameni în paralel.
La clădirile foarte înalte, peste treizeci de metri, intră în discuție platformele suspendate coborâte de pe acoperiș. Se folosesc frecvent la reabilitări termice și merg și pentru lucrări artistice, cu condiția ca structura de sus să permită ancorarea.
Mai e și accesul pe coardă, practicat de alpiniști utilitari cu formare artistică. Arată spectaculos și costă puțin față de utilaje, însă limitează serios cantitatea de materiale pe care o ai la îndemână și viteza de lucru.
Pentru pereți accesibili de la sol, până pe la trei metri, o schelă mobilă pe roți rezolvă totul fără complicații birocratice. Nu tot ce e la înălțime cere utilaj greu.
Ce faci mai departe, în ordinea asta
Începe cu peretele, nu cu utilajul. Măsoară-l, fotografiază-l de la distanță, notează unde ajunge partea cea mai de sus a desenului și verifică din ce material e făcut.
Rezolvă apoi acordurile și avizele, fiindcă ele dictează calendarul. Abia când ai o dată sigură suni firma de închiriere, cu toate datele pregătite, inclusiv lățimea accesului și tipul terenului.
Și lasă-ți o marjă. Vremea, o defecțiune, un vecin nemulțumit sau simplul fapt că lucrarea arată altfel de la înălțime decât pe schiță, toate cer timp în plus, pe care e mai bine să îl ai decât să îl improvizezi.
Întrebări frecvente
Pot închiria o nacelă pentru un mural dacă nu sunt firmă de construcții?
Da. Firmele de închiriere lucrează atât cu persoane juridice, cât și cu artiști independenți sau asociații culturale, iar tipul lucrării nu limitează accesul la utilaj. Ce contează e ca manevrarea să fie făcută de o persoană autorizată și ca amplasarea utilajului să fie legală.
Ce tip de nacelă se potrivește cel mai bine la pictura murală?
În cele mai multe cazuri nacela articulată, pentru că brațul ei pliabil trece peste copaci, garduri sau instalații montate pe fațadă. La calcane foarte înalte se folosește varianta telescopică, iar pentru accese înguste sau curți interioare, nacela păianjen. Pentru murale interioare la înălțimi mici, platforma tip foarfecă rămâne cea mai comodă.
Am nevoie de permis ca să urc în coș?
Ca simplu pasager, nu. Persoana care manevrează comenzile trebuie însă să fie instruită și autorizată, pentru că platformele ridicătoare pentru persoane intră sub supravegherea ISCIR. Pentru un proiect punctual, cea mai simplă soluție rămâne închirierea cu operator inclus.
Cât costă închirierea unei nacele pentru un mural?
Factura se compune din chiria zilnică, transportul dus și întors, tariful operatorului dacă e nevoie de el și eventualele extra-costuri precum combustibilul sau garanția. Tarifele pe zi scad semnificativ la închirierea pe săptămână sau pe lună, deci pentru murale mari merită cerută ofertă pe perioadă lungă.
Ce avize îmi trebuie înainte să încep?
Acordul proprietarului peretelui, autorizația locală pentru lucrarea de artă murală acolo unde e cerută, aprobarea de ocupare temporară a domeniului public dacă utilajul stă pe trotuar sau pe carosabil și, la clădiri clasate ori aflate în zone protejate, avizul direcției pentru cultură.
Cu cât timp înainte trebuie rezervat utilajul?
În sezonul cald, cu două sau trei săptămâni înainte, fiindcă parcurile de utilaje se ocupă rapid între mai și septembrie. Iarna găsești aproape oricând, dar atunci apar alte probleme, legate de temperatură și de comportamentul vopselei.
Se poate lucra pe vânt?
Doar sub limita indicată în cartea utilajului, de regulă în jur de doisprezece metri pe secundă la modelele obișnuite. La pictura cu spray dispersia devine o problemă cu mult înainte de atingerea acelei limite, mai ales dacă sub zona de lucru sunt mașini parcate.
Cine răspunde dacă se deteriorează fațada?
De regulă chiriașul răspunde pentru daunele produse prin utilizare, iar firma de închiriere pentru defecțiunile utilajului. Verifică ce asigurare are furnizorul și, la lucrări importante, ia-ți și tu o poliță de răspundere civilă, costă puțin raportat la liniștea pe care o dă.
Pot lăsa nacela pe loc peste noapte?
De obicei da, cu acordul firmei și cu utilajul coborât, oprit și asigurat. Problema reală nu e tehnică, ci de siguranță, pentru că un utilaj lăsat nesupravegheat pe stradă e o tentație atât pentru vandali, cât și pentru copii curioși.
Merită să cumpăr o nacelă dacă fac frecvent murale?
Rareori. Prețul de achiziție, întreținerea periodică, verificările obligatorii, spațiul de depozitare și transportul se adună într-un cost anual pe care puțini artiști independenți îl justifică, chiar dacă lucrează constant.
